Un dirijor muzical poate lucra în interior, în sala de muzică sau în auditoriul unei școli, într-un studio de înregistrări sau într-o sală de concerte cunoscută sau chiar în aer liber, pe o scenă în aer liber într-un parc. Corurile de amatori repetă și cântă de obicei în același loc, de exemplu, o biserică sau un centru comunitar. Dacă dirijați o orchestră a forțelor armate, veți fi înrolat și veți lucra la o anumită bază. Dacă dirijați o orchestră sau un cor profesionist, este posibil să repetați cu aceștia într-un loc fix sau să călătoriți pentru spectacole și concursuri în țară sau în străinătate.

Calitatea instalațiilor, cum ar fi iluminatul, controlul temperaturii și al umidității, echipamentele de sunet și instrumentele muzicale, depinde de locul de desfășurare. Aceasta poate varia de la o calitate inferioară la una de ultimă generație.

Program de lucru

Este posibil să nu existe un program de lucru regulat sau stabilit. În timp ce veți lucra frecvent seara sau în weekend, veți avea nevoie și de timp acasă pentru a vă pregăti pentru spectacolele viitoare.

.

Despre angajatori

Căutarea unui nou loc de muncă poate părea o provocare. Dirijorii de muzică își pot stimula căutarea unui loc de muncă cerând recomandări din partea rețelei lor, contactând direct ansambluri, companii și instituții de învățământ și valorificând social media. De obicei, este posibil ca locurile de muncă să nu fie anunțate.

Căutați deschideri pentru a dirija ansambluri mici, pentru început. Relaționați-vă cu alți dirijori de muzică și oferiți-vă să îi asistați sau să dirijați ca invitați. VIDEO-uri cu dumneavoastră dirijând sunt utile pentru a vă prezenta experiența și abilitățile.

După ce veți obține nume și faimă, vă veți găsi la mare căutare. Veți călători frecvent pentru a dirija orchestre și coruri ca dirijori invitați.

Rețineți, totuși, că munca pe cont propriu este mai frecventă decât găsirea unor locuri de muncă permanente și cu normă întreagă.

Directorii de muzică sunt în general angajați de către:

• Școli publice și private
• Conservatoare
• Colegi și universități
  • ./li>
  • Orchestre, coruri și fanfare
  • Festivaluri de vară
  • Orchestre de commu­nity
  • Commu­nity Orchestras
  • .li>Companii locale de operă
  • Grupuri profesioniste de teatru muzical
  • Grupuri de amatori
  • Orchestre, teatre și companii de operă celebre
  • Studiouri de înregistrare
  • Studiouri de radiodifuziune și de film
  • .
    

    ---

    Sindicalizare

    Asociațiile și organizațiile profesionale, cum ar fi Asociația pentru Managementul Imagisticii Medicale (AHRA), sunt esențiale pentru un tehnician RMN interesat să urmărească dezvoltarea profesională sau să se conecteze cu profesioniști cu păreri similare în industria sau ocupația lor. Apartenența la una sau mai multe adaugă valoare CV-ului dvs. în timp ce vă consolidează acreditările și calificările.

    ---

    Provocari intalnite

    Asociațiile și organizațiile profesionale, cum ar fi Asociația pentru Managementul Imagisticii Medicale (AHRA), sunt esențiale pentru un tehnician RMN interesat să urmărească dezvoltarea profesională sau să se conecteze cu profesioniști cu păreri similare în industria sau ocupația lor. Apartenența la una sau mai multe adaugă valoare CV-ului dvs. în timp ce vă consolidează acreditările și calificările.

    ---

Cele mai importante

De preferat si urmatoarele

Majoritatea dirijorilor muzicali încep prin a se forma ca muzicieni și a face muncă voluntară în conservatoare și școli de muzică, de obicei ca dirijori asistenți. Uneori, profesorul dumneavoastră vă poate lăsa să îi asistați.

Într-un domeniu competitiv, aprenoriatul și stagiile oferă oportunități valoroase pentru a dobândi experiență practică și abilități care să vă echipeze pentru misiuni. Sindicatele sau organizațiile pentru dirijori sunt o resursă utilă în căutarea de posturi, la fel ca și site-urile online. Festivalurile de muzică și mediile comunitare, cum ar fi orchestrele de tineret, pot oferi, de asemenea, stagii de ucenicie.

Concursurile sau înființarea ansamblului dvs. vă aduc, de asemenea, în centrul atenției. Un curs de vară de dirijat ar putea să vă dezvolte abilitățile și rețeaua. Încercați să alcătuiți un portofoliu cu înregistrări video ale misiunilor dvs. de dirijat pe care să le prezentați potențialilor angajatori.

Un aspirant la funcția de dirijor muzical deține, de obicei, abilități de a cânta la unul sau mai multe instrumente muzicale, ceea ce facilitează admiterea în programul muzical ales. Se recomandă o diplomă de licență în muzică sau compoziție, în timp ce un rol de dirijor al unei orchestre simfonice poate necesita o diplomă de master. În unele universități pot fi disponibile cursuri de dirijat muzică. Ați putea opta și pentru o diplomă de performanță. Învățarea simultană a uneia sau mai multor limbi străine, cum ar fi franceza, italiana sau germana, ar fi utilă în timp ce conduceți coruri.

Certificari & Diplome

Zonele în care locuiți sau în care doriți să conduceți muzica ar determina necesitatea unor calificări suplimentare. Pentru a preda într-o școală, de exemplu, ați avea nevoie de o licență de profesor.

Entitățile guvernamentale individuale efectuează licențierea. Aceasta necesită, de obicei, promovarea unui examen, pe lângă îndeplinirea unor cerințe de eligibilitate, cum ar fi un nivel minim de educație, experiență profesională, formare profesională sau finalizarea unui stagiu, a unei rezidențe sau a unei ucenicii.

Certificarea voluntară din partea unei organizații obiective și reputate este adesea considerată o dovadă a motivației și a dorinței unei persoane și vă poate ajuta să obțineți credibilitate profesională. De asemenea, vă poate spori încrederea la locul de muncă, vă poate încuraja reînnoirea și vă poate permite să deveniți un consultant independent.

Pentru a deveni un consultant independent.

Puteți alege să predați și să dirijați în același timp, urmând o carieră în domeniul educației la colegii de muzică, departamente de muzică la universități sau conservatoare. Puteți deveni director de muzică.

O orchestră nu este organizată pe o bază ierarhică. Ați putea trece de la funcția de dirijor asistent la cea de concertmaestru. Cu suficientă experiență, puteți trece de la conducerea unor orchestre mici din comunitate la colaborarea cu orchestre naționale celebre și mari, coruri, companii de operă, televiziune și companii de film. O astfel de avansare îi aduce dirijorului muzical suficientă recunoaștere și recenzii de calitate. Dirijorii pot ajunge chiar și la poziții administrative de nivel înalt, cum ar fi director de creație, director artistic sau director executiv.

Perspective de viitor

Industria muzicală este extrem de competitivă. Talentul muzical excepțional, priceperea la instrumente și la dirijat și dovada dedicării vă vor spori perspectivele de angajare.

Industria muzicală este extrem de competitivă. Talentul muzical excepțional, priceperea la instrumente și la dirijat și dovada dedicării vă vor spori perspectivele de angajare.

O scurtă cronologie a cronometrării timpului în muzică

Cronometrarea timpului și muzica au legături vechi, deși nu neapărat clare. Probabil că au existat diverse forme de dirijare a muzicii – oral, folosind un pergament sau lovind podeaua cu un băț lung. În secolul al XVIII-lea, muzicienii, de obicei organistul, clavecinistul sau șeful primilor violoniști, au preluat atribuțiile de „concertmaestru”. Sau compozitorul era cel care îndeplinea și rolul de dirijor, însă numai pentru propriile compoziții. Într-o perioadă de timp, concertmaeștrii băteau din picioare, iar un dirijor separat bătea din palme sau din pupitru, ceea ce nu era un scenariu ideal nici pentru muzicieni, nici pentru public.

Mitologia greacă menționează că ceva asemănător cu o baghetă a fost probabil folosit în antichitate. Baghetele și-au găsit locul în conducerea muzicii orchestrale în secolul al VIII-lea și au crescut în popularitate pe măsură ce orchestrele au devenit mai mari. Unii violoniști din secolul al XIX-lea își foloseau arcușul de vioară pentru a dirija. Bastonul a devenit un instrument larg acceptat în mâinile unui dirijor de muzică până la mijlocul secolului al XIX-lea, deși unii încă preferau să își folosească mâinile goale. Inițial, bastonul era mare și asemănător cu instrumentul folosit de un toboșar.

De la a fi asociată doar cu opera, muzica de concert și-a găsit independența la începutul secolului al XIX-lea. La începuturile dirijatului, dirijorii muzicali se aflau cu fața spre public și nu spre orchestră. De asemenea, unii tăiau și reorchestrau în mod regulat compozițiile pe care le dirijau, o practică care a continuat. Unii dirijori au evitat bagheta și și-au folosit mâinile goale. Această practică nu a fost niciodată adoptată pe scară largă în epoca modernă, deși câțiva mari dirijori au preferat-o. O altă inovație a fost folosirea partiturii totale de către dirijorii muzicieni în loc să citească din partea primului violonist.

A fost în secolul XX când numeroși dirijori excelenți au ajuns în prim-planul muzicii, inclusiv femei în a doua jumătate a secolului. Mai multe stiluri dirijorale au apărut, de asemenea, în secolul XX, inclusiv stiluri extrem de exhibiționiste. Unii dirijori muzicali și-au asumat comanda deplină, autocratică a orchestrei, insistând asupra unei obediențe stricte din partea muzicienilor în realizarea interpretării muzicii de către dirijor. Alții erau mai flexibili. Încercările de a forma orchestre fără dirijor pentru a evita dirijorii temperamentali sau dictatoriali au eșuat în mare parte.

Variații în tehnică, stil și tonalitate

Conducerea de orchestră este o artă și o îndemânare extrem de individuală, fără metode prescrise corecte sau greșite. Tehnica lor de baghetă, împreună cu mișcările brațului și ale corpului, evidențiază unicitatea dirijorilor muzicali. Unii folosesc mișcări rezervate și minime, în timp ce alții folosesc mișcări și gesturi ample. Stilurile sunt la fel de variate ca dirijorii de muzică înșiși și ca partiturile pe care le dirijează. Metodele contrastante produc rezultate la fel de spectaculoase. Unii dirijori intră într-o frenezie a emoțiilor; alții practică reținerea. Unii se concentrează pe fiecare nuanță a partiturii, alții doar pe unele părți în timpul repetițiilor. Sunetul unei orchestre este sinonim cu dirijorul, tonul său o sig­nă recognoscibilă. Acest aspect și calitatea tonului, în special, sunt determinate de modul în care dirijorul folosește diverse secțiuni orchestrale, cum ar fi secțiunea de alămuri, care poate crea o gamă de sunete de la luminoase, ascuțite și pătrunzătoare la bogate, rezonante și grele, sau corzile care pot modifica vibrato-ul pentru a produce un ton gros, luxuriant sau un sunet mai subțire, mai delicat.

Răspunderea pentru calitate

Cu oricare ar fi stilul sau tehnica de baghetă pe care dirijorii de muzică aleg să o adopte, tehnicile de repetiție pe care le folosesc sunt considerate principalii factori determinanți ai calității producției muzicale a unui ansamblu. Repetițiile sunt momentul în care ei detectează și corectează problemele muzicale, interpretative, ritmice, de echilibru și intonație ale orchestrei. Pentru a obține o satisfacție deplină cu privire la pregătirea ansamblului pentru interpretare, ei lucrează cu fiecare unitate orchestrală și cu corul în întregime, inclusiv cu instrumentiștii și cântăreții soliști și cu corul.

Potențialele argumente pro și contra ale liber-profesioniștilor vs. angajarea cu normă întreagă

Libertatea pe care o oferă dirijorilor muzicali în ceea ce privește programele flexibile, orele de lucru și locația. Aceștia au proprietate deplină asupra afacerii și își pot permite selectivitate în ceea ce privește varietatea proiectelor și a clienților prezentați. Deși are un potențial de câștig nelimitat, freelancing-ul vine cu mai puțină stabilitate și securitate, cu muncă și fluxuri de numerar inconsistente. Există mai multă responsabilitate, efort și risc implicat. Nu există concedii plătite, iar concediile de boală/maternitate/paternitate sunt aproape inaccesibile. Există și presiunea suplimentară a impozitului pe activități independente și lipsa eligibilității pentru indemnizațiile de șomaj.

Pe de altă parte, un dirijor muzical cu normă întreagă are acces la beneficii de sănătate, asigurări și planuri de pensionare sponsorizate de companie. Au siguranța locului de muncă, cu o sursă de venit fixă și de încredere și îndrumare din partea șefilor lor. În ciuda acestui fapt, ei sunt susceptibili la o potențială plictiseală și la incapacitatea de a urmări proiecte pasionale din cauza lipsei de timp sau de efort. Cu o lipsă de flexibilitate, de proprietate și de varietate, există, de asemenea, necesitatea de a bugeta bani în plus pentru naveta și costurile de îmbrăcăminte.

Atunci când vă decideți între a fi freelancer sau angajat cu normă întreagă, luați în considerare avantajele și dezavantajele pentru a vedea ce funcționează cel mai bine pentru dvs.

O scurtă cronologie a cronometrării timpului în muzică

Cronometrarea timpului și muzica au legături vechi, deși nu neapărat clare. Probabil că au existat diverse forme de dirijare a muzicii – oral, folosind un pergament sau lovind podeaua cu un băț lung. În secolul al XVIII-lea, muzicienii, de obicei organistul, clavecinistul sau șeful primilor violoniști, au preluat atribuțiile de „concertmaestru”. Sau compozitorul era cel care îndeplinea și rolul de dirijor, însă numai pentru propriile compoziții. Într-o perioadă de timp, concertmaeștrii băteau din picioare, iar un dirijor separat bătea din palme sau din pupitru, ceea ce nu era un scenariu ideal nici pentru muzicieni, nici pentru public.

Mitologia greacă menționează că ceva asemănător cu o baghetă a fost probabil folosit în antichitate. Baghetele și-au găsit locul în conducerea muzicii orchestrale în secolul al VIII-lea și au crescut în popularitate pe măsură ce orchestrele au devenit mai mari. Unii violoniști din secolul al XIX-lea își foloseau arcușul de vioară pentru a dirija. Bastonul a devenit un instrument larg acceptat în mâinile unui dirijor de muzică până la mijlocul secolului al XIX-lea, deși unii încă preferau să își folosească mâinile goale. Inițial, bastonul era mare și asemănător cu instrumentul folosit de un toboșar.

De la a fi asociată doar cu opera, muzica de concert și-a găsit independența la începutul secolului al XIX-lea. La începuturile dirijatului, dirijorii muzicali se aflau cu fața spre public și nu spre orchestră. De asemenea, unii tăiau și reorchestrau în mod regulat compozițiile pe care le dirijau, o practică care a continuat. Unii dirijori au evitat bagheta și și-au folosit mâinile goale. Această practică nu a fost niciodată adoptată pe scară largă în epoca modernă, deși câțiva mari dirijori au preferat-o. O altă inovație a fost folosirea partiturii totale de către dirijorii muzicieni în loc să citească din partea primului violonist.

A fost în secolul XX când numeroși dirijori excelenți au ajuns în prim-planul muzicii, inclusiv femei în a doua jumătate a secolului. Mai multe stiluri dirijorale au apărut, de asemenea, în secolul XX, inclusiv stiluri extrem de exhibiționiste. Unii dirijori muzicali și-au asumat comanda deplină, autocratică a orchestrei, insistând asupra unei obediențe stricte din partea muzicienilor în realizarea interpretării muzicii de către dirijor. Alții erau mai flexibili. Încercările de a forma orchestre fără dirijor pentru a evita dirijorii temperamentali sau dictatoriali au eșuat în mare parte.

Variații în tehnică, stil și tonalitate

Conducerea de orchestră este o artă și o îndemânare extrem de individuală, fără metode prescrise corecte sau greșite. Tehnica lor de baghetă, împreună cu mișcările brațului și ale corpului, evidențiază unicitatea dirijorilor muzicali. Unii folosesc mișcări rezervate și minime, în timp ce alții folosesc mișcări și gesturi ample. Stilurile sunt la fel de variate ca dirijorii de muzică înșiși și ca partiturile pe care le dirijează. Metodele contrastante produc rezultate la fel de spectaculoase. Unii dirijori intră într-o frenezie a emoțiilor; alții practică reținerea. Unii se concentrează pe fiecare nuanță a partiturii, alții doar pe unele părți în timpul repetițiilor. Sunetul unei orchestre este sinonim cu dirijorul, tonul său o sig­nă recognoscibilă. Acest aspect și calitatea tonului, în special, sunt determinate de modul în care dirijorul folosește diverse secțiuni orchestrale, cum ar fi secțiunea de alămuri, care poate crea o gamă de sunete de la luminoase, ascuțite și pătrunzătoare la bogate, rezonante și grele, sau corzile care pot modifica vibrato-ul pentru a produce un ton gros, luxuriant sau un sunet mai subțire, mai delicat.

Răspunderea pentru calitate

Cu oricare ar fi stilul sau tehnica de baghetă pe care dirijorii de muzică aleg să o adopte, tehnicile de repetiție pe care le folosesc sunt considerate principalii factori determinanți ai calității producției muzicale a unui ansamblu. Repetițiile sunt momentul în care ei detectează și corectează problemele muzicale, interpretative, ritmice, de echilibru și intonație ale orchestrei. Pentru a obține o satisfacție deplină cu privire la pregătirea ansamblului pentru interpretare, ei lucrează cu fiecare unitate orchestrală și cu corul în întregime, inclusiv cu instrumentiștii și cântăreții soliști și cu corul.

Potențialele argumente pro și contra ale liber-profesioniștilor vs. angajarea cu normă întreagă

Libertatea pe care o oferă dirijorilor muzicali în ceea ce privește programele flexibile, orele de lucru și locația. Aceștia au proprietate deplină asupra afacerii și își pot permite selectivitate în ceea ce privește varietatea proiectelor și a clienților prezentați. Deși are un potențial de câștig nelimitat, freelancing-ul vine cu mai puțină stabilitate și securitate, cu muncă și fluxuri de numerar inconsistente. Există mai multă responsabilitate, efort și risc implicat. Nu există concedii plătite, iar concediile de boală/maternitate/paternitate sunt aproape inaccesibile. Există și presiunea suplimentară a impozitului pe activități independente și lipsa eligibilității pentru indemnizațiile de șomaj.

Pe de altă parte, un dirijor muzical cu normă întreagă are acces la beneficii de sănătate, asigurări și planuri de pensionare sponsorizate de companie. Au siguranța locului de muncă, cu o sursă de venit fixă și de încredere și îndrumare din partea șefilor lor. În ciuda acestui fapt, ei sunt susceptibili la o potențială plictiseală și la incapacitatea de a urmări proiecte pasionale din cauza lipsei de timp sau de efort. Cu o lipsă de flexibilitate, de proprietate și de varietate, există, de asemenea, necesitatea de a bugeta bani în plus pentru naveta și costurile de îmbrăcăminte.

Atunci când vă decideți între a fi freelancer sau angajat cu normă întreagă, luați în considerare avantajele și dezavantajele pentru a vedea ce funcționează cel mai bine pentru dvs.

Sfat?

Fiți proactivi, rezistenți și sinceri cu voi înșivă, dar scăpați de autocompătimire. Găsiți ocazii de a vă comporta și de a învăța făcând o mulțime de greșeli. Sprijiniți-vă pe colegii de încredere pentru a vă spune ce au nevoie. Nu vă grăbiți. Alegeți-vă specialitatea – orchestră, musicaluri sau filme – astfel încât să vă puteți găsi drumul spre ea.